Acid Dezoxiribonucleic

In cautarea poetului Emil Gabor

de Eva Defeses

Cand dupa un om nu mai ramane nimic, este ca si cum nu ar fi existat niciodata. Cand am aflat prima oara despre el, m-am indoit de veridicitatea povestirii. Am ascultat-o atent, m-am lasat prinsa, am inghitit suspansul tinandu-mi aproape respiratia, m-am desfatat si ingrozit, dar nu am crezut-o. Ar fi fost un film bun, ar fi fost un roman excelent. Dar o Viata? Ar fi putut fi o viata chiar asa?

Am reluat deseori firul povestirii, cautand date concrete, oameni care l-au cunoscut. Este ca si cum nu ar fi existat niciodata. Acest om nu a existat, nimeni nu isi mai aduce aminte de el, este ca si cum nu s-ar fi nascut niciodata. Este inca un mort, pierdut in crunta uitare a oamenilor si a lui dumnezeu.

Dupa cativa ani, am pornit in cautarea lui Emil Gabor. Aveam doar o fotografie, veche, scanata prost, o poveste spusa de cineva care inca isi mai aducea aminte ca existase o data, un poet numit Emil Gabor. Atat.

de RONI CACIULARU

Doua actrite evreice, prin fericite intamplari pentru mine, mi s-au infatisat, retrospectiv, pe retina inimii si a gandului, intr-o bogata euforie estetica. Este vorba despre  marea doamna a teatrului Habima, Lia Kenig,  regina a artei teatrale de oriunde, vorbitoare si de limba romana, precum si de un alt  monstru sacru, de data asta -  al scenei si ecranului romanesti, Maia Morgenstern, deja un nume in lumea mare, cu toata modestia ce si-o asuma aratand ca este un artist in devenire (nimeni nu-i decat “in devenire”, dar, mai ales, marii artisti!). Despre ambele actrite au curs pe pagini imaculate rauri de cerneala. Atunci de ce ma mai aflu si eu in treaba?! Simplu. Pentru ca le iubesc. Si cand iubesc, nu pot sa nu vorbesc. Sa ma asculte insa numai cine vrea…

Un important for artistic din Paris si-a propus, in urma cu niste ani, sa organizeze o expozitie care sa intruchipeze simbolurile celor trei mari religii monoteiste. Pentru capitolul iudaic, s-a apelat la pictorul DICK BEN DOR. Un an si jumatate s-a pregatit artistul plastic israelian, ajuns la concluzia previzibila ca Steaua lui David (Magen David, Scutul lui David) este simbolul cel mai reprezentativ pentru religia mozaica.

Intr-adevar, acest vechi insemn al Hexagramei este unanim recunoscut ca simbol al identitatii iudaice. Chiar si nazistii l-au folosit pentru recunoasterea evreilor...Dar el exista in arta si geometrie, istorie si holograma, ca steag si element decorativ, talisman si heraldica, in sport si filatelie, in zodiac si in ezoterica, ca logo, grafiti, bijuterie si amuleta...El reprezinta Ierusalimul antic si sionismul modern, semnifica echilibrul spiritului si materiei, holocaustul si ajutorul medical de urgenta, argument cosmologic si parabola a existentei.

Recent premiata cu Trofeul Victor Brauner la cea de a doua Editie a Premiilor Niram Art, artista plastica de 101 ani, Medi Weschler Dinu, inca pastreaza in ochi privirea deschisa si calda care ne face sa intelegem si, mai ales, sa simtim realitatea umana care se reflecta in operele sale impreuna cu modestia si grandoarea artei sale.Ca dovada, putem sa ne gandim la materialele utilizate, de la simplul desen in creion, la ulei pe carton si, mai ales, la numeroasele sale acuarele. Trecand de la un material la altul, ca si cand am vorbi de o evolutie, incepe sa se piarda conturul precis al creionului sau carbunelui in favoarea transparentei culorilor diluate cu apa. Atat la carbune cat si la acuarela observam urma tanara a unor maini care au pictat dintr-o zvacnire de incheietura, sub dictarea nu a ochilor ci a privirii personale si intime a lui Medi Weschler Dinu.